Conferinta CEOM, Burghausen, 28 iunie 2018

Avand in vedere calendarul intalnirilor CEOM pentru anul 2018, aprobat la sfarsitul anului 2017, in data de 28 iunie 2018, la Burghausen, s-a desfasurat sedinta Prezidiului CEOM.

Ca prim pas in cadrul discutiilor s-a facut o prezentare succinta a situatiei actuale din cadrul companiei, atat in Romania, cat si in Austria si in alte zone ale globului unde este implicata in diverse proiecte. Aspecte importante punctate in aceste discutii au fost proiectele de reorganizare aflate in derulare la nivelul grupului, precum si evolutii ale diferitelor decizii politice care afecteaza grupul OMV si nu numai, cum ar fi sistemul de taxe vamale intre Statele Unite ale Amercii si Europa, care a suferit unele modificari in ultima perioada de timp. De asemenea, s-au adus in prim planul discutiilor si perspectivele de dezvoltare ale grupului si activarea grupului de lucru Gas&Powersi Marketing din cadrul CEOM.

Tot in cadrul acestei intalniri s-au discutat aspecte din sectorul Downstream privind revizia Rafinariei Petrobrazi, care s-a realizat in conditii bune si fara incidente. In acest context se doreste ca urmatoarea revizie sa fie facuta peste 4 ani, nu la un interval de timp de doi ani, ca pana acum.

Un alt aspect discutat a fost stadiul implementarii Directivei Europene privind Protectia Datelor cu Caracter Personal (GDPR), dar si a modului de montare de videocamere la formatiile de interventie.