ACTIVITATI SPORTIVE DESFASURATE DE SNP

Competiție reușită: Cupa SNP la Crap – zona Moldova, suspans până la final!

În perioada 29 iunie – 1 iulie 2018, pe lacul Frasin (jud. Iași), a avut loc a VII-a ediție a Cupei Sindicatului Național Petrom (SNP) la Crap – zona Moldova. Competiția a fost un adevărat test de voință și rezistență, având în vedere condițiile atmosferice în care s-a desfășurat. În pofida vremii neprielnice, competitorii - ca adevărați petroliști – au reușit să ducă la capăt această competiție, care a durat 36 de ore, cu rezultate foarte bune și capturi frumoase.

La ediția din acest an lupta pentru premii a fost cu adevărat epică, suspansul păstrându-se până în ultimele minute ale întrecerii.

Laureații ediției a VII-a a Cupei SNP la Crap – zona Moldova au fost:

- Locul I
Jechilă Petrică și Alupoaiei Cristian
Filiala SNP Petrorep Moinești

- Locul II
Petre Vasile și Bârsan Răzvan
Filiala SNP Peco Suceava

- Locul III
Niță Doru și Liviu Rusu
Filiala SNP Mentenanță Moinești

- Captura competitiei
Vasile Gabor și Ionuț Coja
Filiala SNP Mentenanță Moinești

Competiția nu s-ar fi putut realiza fără implicarea Sindicatului Național Petrom și fără sprijinul nemijlocit al liderilor filialelor din zona Moldova: Damian Gelu, Buburuz Petru, Cojocaru Florinel, Ardeleanu Cătălin, Ioan Biea, Ungurașu Constantin, Iordache Cristinel, Costache Cătălina, Cruceanu Felicia, Vasile Costiuc și Nițu Gheorghe.

Dorim să-i felicităm pe participanți, să le mulțumim organizatorilor și să nu uităm: Uniți suntem mai puternici!